Nicolaie Calenic

S-a născut la data de 7 octombrie 1924 în satul Nifon, comuna Hamcearca, fiind al doilea fiu al Mariei şi al lui Grigore, ţărani credincioşi şi harnici gospodari. Au avut in viaţă trei feciori: Ion, Nicolaie şi Cezar. Ion Calenic, după ce a absolvit Seminarul de la Ismail şi-a continuat studiile la medicină, slujind apoi mulţi ani la Spitalul Judeţean din Tulcea.

 

Mezinul, Cezar a fost mult timp director al Liceului Spiru Haret şi este încă evocat cu mândrie de colegi şi de prieteni. Cei trei fraţi – Ion, Nicolaie şi Cezar sunt dovada care demonstrează împlinirea idealului frumos al unei familii de ţărani români care,toată viaţa a muncit cu braţele ca să ofere societăţii frunţi laminate.

Nicolaie Calenic a absolvit şcoala primară în satul natal, apoi s-a înscris şi a urmat cursurile Seminarului Teologic Sfântul Andrei de la Ismail, unde – aşa cum am mai relatat, prin seriozitatea şi râvna sa şi-a asigurat aprecierea profesorilor şi stima colegilor.

Dar, după pierderea Basarabiei, instituţia a fost adusă la Galaţi unde a absolvit cursurile în anul 1945.

În acelaşi an a susţinut examenul de admitere la Facultatea de Teologie din Suceava care din păcate se va desființa în 1948.

În noile împrejurări, Nicolaie Calenic s-a întors acasă şi s-a încadrat în învăţământ. Şi nu mult după aceea, concomitent a urmat şi cursurile Institutului Pedagogic cu program postliceal, obţinând diploma de institutor.

Până în anul 1959 când s-a asezat la Isaccea a funcţionat pe rând la școlile din Nifon, Alba şi Cerna, unde a îndeplinit funcţia de învăţător sau professor de muzică, disciplină pe care o stăpânea foarte bine.

La 1 septembrie 1959 a fost încadrat la Isaccea unde a păstorit până când, la 1 noiembbrie 1975 ne-a părăsit.
La Isaccea a îndeplinit funcţia de învăţător dar şi pe cea de professor de muzică la Liceu. Mai mult,fiind un cadru didactic deosebit de serios, care se bucura de stima colectivului didactic, a autorităţilor şi a oraşului, într-un moment greu, a fost rugat să asigure pentru un timp, funcţia de director al Liceului.

La catedră, ca învăţător a fost un model fiindcă seriile sale de elevi au fost de cea mai bună calitate. Era cerut de părinţi – ca un detaliu, el n-a avut niciodată elevi rămaşi în afara şcolii.

Ca profesor de muzică a pus accent şi pe latura aplicativ-artistică a disciplinei. Pentru el, activităţile cu conţinut artistic erau forme de împlinire a actului educaţiv.

S-a căsătorit în octombrie 1950 cu învăţătoarea Elena Sandu care a făcut parte din nucleul stabil al colectivului didactic şi care se bucura în localitate de stimă deplină.

Familia Calenic a fost un exemplu de demnitate pentru localitate.

O particularitate a localităţii Isaccea şi a şcolii poate fi socotită aceia că mai toţi învăţătorii erau familişti, aveau locuinţe frumos îngrijite, cu grădini cufundate în baie de flori şi de pomi fructiferi.Dar, cea mai frumoasă casă şi cea mai exotică grădină era aceea din Strada Eminescu Nr.14.

Nicolaie Calenic era un om foarte echilibrat, demn, care iubea seriozitatea cu stări de optimism şi de veselie.`Şi - atunci când aveau loc întruniri colegiale, el îşi delecta colegii cu cântece frumoase , dintre care rămăne neuitat ״Ciobănaş cu 300 de oi˝.

Dar, prea devreme, la 1 noiembrie 1975, o boală nemiloasă, fără leac în vremea aceia i-a curmat firul vieţii invăţătorului, colegului, cetăţeanului Nicolaie Calenic.

El poate fi comparat cu dascălii care şi-au găsit consacrare în nuvelele scriitorilor noştri clasici. El a fost ״Domnul Trandafir˝ din orăşelul de la Dunărea de Jos.