Audit
Camera |
106 |
Persoană de contact |
Auditor Busuioceanu Georgeta |
Date de contact |
Telefon: 0240506604 |
|
Specificul activității
Auditul public intern reprezintă o activitate funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice.
Activitatea desfăşurată în cadrul serviciului ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare.
Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o entitate publică, inclusiv din entităţile subordonate, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public.
Responsabilități
- Îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor specifice compartimentului;
- Îndeplinirea obiectivelor instituţiei.
Competențele (autoritatea) Compartimentului de audit public intern
Auditorul public intern are acces la toate datele și informațiile, inclusive la cele existente în format electronic, personal de conducere și execuție din structura auditată având obligația să ofere documentele și informațiile solicitate în termenele stabilite.
Atribuțiile Compartimentului de audit public intern
Atribuţiile compartimentului de muncă sunt stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 672/2002 (republicată) privind auditul public intern şi ale HG nr. 1086/2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern (aplicarea normelor generale de audit public intern, ghidul procedural, carta auditului intern), după cum urmează:
- Efectuarea în conformitate cu normele metodologice, misiunile de audit intern planificate;
- Întocmirea rapoartelor de audit intern pentru fiecare misiune, raport care va trebui să cuprindă modul de desfăşurare al auditului, constatările, concluziile şi recomandările auditorilor;
- Evaluarea în cadrul activităţilor de audit desfăşurate, dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
- Urmărirea implementării recomandărilor şi informarea UCAAPI (structură distinctă în cadrul Ministerului Finanţelor Publice), despre recomandările neînsuşite precum şi despre consecinţele acestora;
- Desfăşurarea unor misiuni de audit ad-hoc, respectiv misiuni cu caracter excepţional, necuprinse în planul anual, în condiţiile legii;
- Elaborarea raportului anual al activităţii de audit public intern şi transmiterea acestuia la Curtea de Conturi şi la UCAAPI;
Sistemul de relații al Compartimentului de audit public intern
- Compartimentul de Audit Public Intern din punct de vedere functional este, potrivit prevederilor legale, direct subordonat Primarului Orașului Isaccea.
- Compartimentul de audit public intern colaborează cu toate compartimentele și serviciile publice locale din cadrul U.A.T. Oraș Isaccea și cu entitățile subordonate de la care primeşte informaţiile solicitate în desfăşurarea misiunilor de audit cuprinse în fişele posturilor salariaţilor, proceduri de lucru, alte documente specifice activităţii fiecărui compartiment;
- Informaţiile transmise către compartimentele din instituţie sunt conţinute de documentele specifice misiunilor de audit: notificări, minute ale şedinţelor de deschidere şi închidere ale misiunilor, fişe de identificare şi analiză a problemelor (FIAP-uri), proiecte ale rapoartelor de audit, rapoarte de audit, alte documente care fac obiectul corespondenţei cu aceste structuri;
- Serviciul audit public intern primeşte şi transmite celorlalte compartimente din instituţie şi alte informaţii cuprinse în note interne, referate etc.
- Relaţiile de control constau în efectuarea de misiuni de audit asupra tuturor activităţilor care se desfăşoară în cadrul instituţiei conform planului anual sau de misiuni cu caracter excepţional (adhoc) dispuse de către conducătorul instituţiei;
Modalitatea de desfăşurare a activităţii (Formulare ):
Misiunea de audit intern se desfăşoară conform Planului multianual, Planului anual de auditintern, aprobat de conducerea instituţiei, în baza Ordinului de serviciu şi a prevederilor legale în vigoare. Auditorii constituie dosarul permanent şi dosarul misiunii de audit intern.
Formularele utilizate în cadrul desfăşurării misiunii de audit sunt cele prevăzute în Normele metodologice privind exercitarea activităţii de audit public intern.
Documentele care se întocmesc în derularea misiunii de audit şi se regăsesc în dosarul misiunii de audit public intern sunt:
– Ordinul de serviciu
– Declararaţia de independenţă
– Notificarea privind declanşarea misiunii de audit intern
– Minuta şedinţei de deschidere
– Chestionarul de luare la cunoştinţă-CLC
– Studiu preliminar
– Stabilirea punctajului total al riscurilor şi ierarhizarea riscurilor
– Chestionarul de control intern
– Evaluarea gradului de încredere în controlul intern
– Programul misiunii de audit public intern
– Teste, Chestionar-listă de verificare-CLV, Foi de lucru, interviuri, Liste de control
– Fişă de identificare şi analiza problemei -FIAP
– Formular de constatare şi raportare a iregularităţilor-FCRI
– Nota centralizatoare a documentelor de lucru
– Minuta şedinţei de închidere
– Proiectul raportului de audit public intern
– Minuta Reuniunii de conciliere
– Raportul de audit public intern şi sinteza constatărilor şi recomandărilor
– Nota de supervizare a documentelor
– Fişa de urmărire a implementării recomandărilor.
G. Legislaţie:
Baza legală şi reglementările interne a acţiunii de auditare:
- Planul multianual/ planul anual de audit intern aprobat de conducerea instituţiei;
- Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern republicată;
- Hotărârea Guvernului nr.1259/2012 pentru aprobarea Normelor privind coordonarea şi desfăşurarea proceselor de atestare naţională şi de pregătire profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice;
- Hotărârea Guvernului nr.1086/2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activitătii de audit public intern;
- Codul privind conduită etică a auditorului intern aprobat prin O.M.F.P.nr.252/2004;
- Ordin nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice
- Normele metodologice specifice privind exercitarea activităţii de audit public intern;
- Carta auditului public intern din U.A.T Oraș Isaccea;
- Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern la nivelul U.A.T.Oraș isaccea;
- Procedurile operaţionale elaborate privind activităţile desfăşurate la nivelul serviciului;
- Registrul riscurilor întocmit la nivelul compartimentului.
- Alte documente întocmite cu privire la implementarea standardelor de control intern/managerial la nivelul serviciului;