Iosif Colcer
Iosif Colcer
S-a născut la 7 aprilie 1934 în oraşul Tg. Mureş unde tatăl său funcţiona ca aprod la Tribunalul Judeţean. În ajunul războiului familia s-a stabilit în satul mamei la Sânmărtinul de Câmpie, cătunul Hagău. În1940, părinţii şi cei 6 copii ai lor au fost nevoiţi să se refugieze, trecând graniţa vremelnica în satul vecin, Ulieş, satul de baştină al tatalui.
Orfan de tată de la vârsta de 9 ani şi fără posibilităţi materiale din partea mamei, a trăit viaţa de copil de trupă, timp de 5 ani (1943-1948). Primele două clase primare le-a făcut la Ulieş, pe celelelte două la Craiova. Datorită unor ofiţeri inimoşi de la Centrul Teritorial Tg. Mureş a putut urma cursurile secundare la Liceul ״Alexandru Papiu Ilarian˝. După reforma învăţământului din 1948 şi-a continuat studiile bazându-se exclusiv pe bursa care-i asigura locul în internat şi masa la cantină. În clasele a IX-a – a XII-a a avut prilejul să înveţe cu dascăli mure-şeni de o înaltă ţinută intelectuală şi morală: Teodor Jofmir, directorul liceului, Maria Cuniţchi, profesoară de chimie şi diriginte, Alexandru Nedelcu, profesor de limba şi literatură română, Ioan Lupşa – mentorul său în ale istoriei.
La îndemnul profesorilor şi colegilor săi, să urmeze studii universitare, a reuşit pe locul întâi la examenul de admitere la Facul-tatea de Istorie a Universităţii ״Victor Babeş˝ din Cluj. Cu note maxime la absolvirea facultăţii, în 1956 (din Comisia Examenului de Stat făcea parte şi filozoful D.D. Roşca), a fost singurul selectat pentru cariera de cercetător ştiinţific.
Din activitatea sa profesională menţionăm următoarele date: 1956 -1958, cercetător ştiin-ţific la Intitutul de Istorie al PCR condus de Mihail Roller; 1958 (sept.- nov.), profesor la Şcoala din comuna Răduleşti, raionul Snagov; 1958 (nov.)- 1960 (aug.), muzeograf la Muzeul Militar Central din Bucureşti;1960 (aug.)- 1961 (aug.), profesor şi director de Şcoală şi de Cămin Cultural în Comuna Criş, judeţul Sighişoara; 1961(sept.) – 1964 (oct.), lector universitar la Institutul Pedagogic din Tg. Mureş; 1964 (oct.) – 1969, profesor şi director al Liceului Teoretic din oraşul Isaccea, judeţul Tulcea; 1969- 1971, şef al Catedrei de Istorie la Cabinetul judeţean de partid Tulcea; 1971 -1974, profesor şi director al Liceului nr.2 din Tulcea; 1974-1990 (până la pensionare), profesor de istorie la Colegiul Dobrogean ״Spiru C. Haret˝ din Tulcea. După pensionare a mai lucrat, timp de 7 ani, la diferite şcoli tulcene.
Obţine deosebite satisfacţii profesionale în decursul anilor, cei mai mulţi olimpici tulceni partici-panţi la fazele naţionale, fiind elevi ai săi.
Trece gradele didactice I şi II cu note maxime şi este distins cu titlul de ״Profesor fruntaş˝, cu Madalia Muncii şi alte Medalii comemorative.
Publică sute de articole, pe teme istorice, în presa locală din Cluj, Bucureşti,Tg. Mureş, Tulcea.
Este coautor al următoa-relor lucrări:
– ״Răscoalele ţărăneşti din 1907 în Oltenia˝, Craiova, 1957;
– ״Dobrogea. Album istoric˝, (coordinator acad. Emil Condurache);
– ״File din Istoria Dobrogei˝, Ex-Ponto, Constanţa, 1998, în colaborare cu Viorel Măgureanu, pentru care primeşte Diploma de Onoare a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea.
A mai publicat:
– ״Timpul destăinuirii˝,(proză şi versuri), Ed. Harvia, Tulcea, 2001;
– ״Unirea Dobrogei cu România (1878)˝, Ed. Harvia, Tulcea, 2003;
– ״Poezii˝, Ed. Harvia, Tulcea, 2007;
– ״Amintiri˝, Ed. Harvia, Tulcea, 2009