Născut la 7 martie 1951, în Ludişor, judeţul Braşov. Urmează Liceul “Radu Negru” din Făgăraş, unde îl are ca profesor de limba şi literatura română pe Cornel Moraru, cunoscutul critic literar de astăzi. Absolvent al Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1972) şi al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1976). Profesor de limba şi literatura română la liceul din oraşul Isaccea, jud. Tulcea.

Debutează în revista “Astra” (1968), descoperit de criticul Mihai Nadin. Remarcat în 1971 de criticul Ion Negoiţescu, publică în revistele bucureştene. Tot în perioada studenţiei se bucură de atenţia lui Ov. S. Crohmălniceanu. În acei ani se constituie nucleul scriitoricesc – “aripa bucureşteană” – cunoscut astăzi îndeobşte sub numele de “generaţia ’80″ (Mircea Nedelciu, Ioan Flora, Gheorghe Crăciun, I.T. Iovian, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, George Cuşnarencu, Gabriel Rusu ş.a.), de care, prin afinităţi culturale şi amănunte biografice, se simte legat.

Colaborează la: “România literară”, “Astra”, “Steaua”, “Vatra”, “Familia”, “Poesis”, “Revista literară radio”. Între 1986-1989 se numără printre colaboratorii permanenţi ai radio-difuziunii, cu texte pentru emisiunile destinate copiilor.

Debutează editorial în 1976, în urma câştigării concursului pentru debut al Editurii “Albatros”, cu volumul de versuri “Despărţirea de plante”, carte care se bucură de o bună primire din partea criticilor literari.

PREMII LITERARE: Premiul pentru poezie al revistei “Tomis” şi al Filialei “Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor” – în cadrul celei de-a cincea ediţii a “Colocviilor tomitane” (decembrie, 1999).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala “Dobrogea”, din anul 2000.

CĂRŢI PUBLICATE: “Despărţirea de plante (Versuri, Bucureşti, Editura Albatros, 1976); “Decrepitudine” (Versuri, Bistriţa, Editura Mesagerul, 1999); “Signum rerum” (Versuri, Tulcea, Editor Inspectoratul pentru cultură, Colecţia “Orfeu”, 2000).

„Nimic nu este convențional în poezia lui Marian Dopcea . Pâna și forma riguroasa în care își toarnă versurile ține mai mult de o exigență etică ( consubstanțială, în fond, lirismului său ). Cum poetul nu se joacă de-a cuvintele, nu se joacă nici de-a imaginația .Nici nu e nevoie să-și inventeze fantasmele. Durerea adevarată nu suportă măști, nici disimulare. Poetul nu scrie altfel decât din necesitate și faptul se regăsește în densitatea liricii sale, precum și în forța imaginativ-extatică a celor mai multe dintre poeme ”. - Cornel Moraru